Primăvara arabă, iarna islamică

Mulţi au sperat că aşa-numita Primavară Arabă va deschi­de o nouă eră a libertăţii odată cu prăbuşirea dictaturilor din Tunisia, Egipt şi Libia, însă, realitatea a demonstrat că puterea a trecut de partea islamiştilor. În Egipt, tinerii laici care au condus mişcarea de revoltă împotriva lui Mubarak, au fost şocaţi atunci când au realizat că islamiştii din Partidul Libertăţii şi Justiţiei al Frăţiei Musulmane au obţinut 36% din voturi, iar cei din partidul Nour au obţinut un procent de 24%. Comparativ cu partidul radical Nour, Frăţia Musulmană este cunoscută ca o formaţiune politică moderată. Totuşi, unul dintre fundamentele sale îl reprezintă cartea Jihad-ul este Calea,  scrisă de Mustafa Mashur, liderul Frăţiei Musulmane din  Egipt între anii 1996-2002. Iată care este mesajul acestei cărţi:

• Musulmanii sunt „stăpânitorii lumii”
• Poziţia legitimă a naţiunii islamice este aceea de „profesor al omenirii”
• Nu există altă opţiune în afară de Jihadul în numele lui Allah
• Războiul cu Israelul este „Jihadul împotriva găştilor criminale din Sion”

Printre altele, se face şi următoarea afirmaţie: „Allah este scopul nostru, Profetul este liderul nostru, Coranul este fundamentul nostru, Jihadul este Calea noastră şi moartea pentru Allah este cea mai mare dorinţă a noastră.”De la un partid aflat sub o asemenea influenţă nu există prea mari speranţe pentru libertate şi dreptate.

În Tunisia, Partidul Islamist Ennahda a câştigat cele mai multe voturi în alegerile din luna octombrie, iar ţara – cunoscută ca fiind una dintre naţiunile arabe seculare, cele mai liberale, cu puternice influenţe occidentale -  se îndreaptă vertiginos spre un regim islamic. Liderul adjunct al partidului, Hamadi Jebali, candidat la funcţia de premier, a ridicat semne de întrebare în rândul unor observatori atunci când s‑a referit la viitorul ţării, ca parte dintr‑un Califat (formă de stat feudal-teocratică întemeiat de arabi pe teritoriile stăpânite de ei, după moartea lui Mahomed), condus în concordanţă cu legea Sharia.  Liderul interimar al Libiei a precizat că legislaţia ţării va fi fundamentată pe legea islamică Sharia. Astăzi, Siria continuă să rămână într-o stare de tranziţie. Liderul său actual, preşedintele Assad, este membru al celei mai mari grupări minoritare, Alawite, pro‑iraniană. Opoziţia este repre­zentată de Frăţia Musulmanilor Sunită. Membrii acestei grupări au suferit în timpul regimului condus de tatăl actualului preşedinte care a ordonat în 1982 reprimarea revol­telor din oraşul Hama şi masa­crarea membrilor Frăţiei. În cazul în care Assad este înlăturat de la conducerea statului, ţările vecine – Turcia, Irak, Iran şi Israel – vor urmări cu mare atenţie cursul evenimentelor.

Bashar al-Assad a ameninţat că, în eventualitatea unei inter­venţii militare din exterior, va iniţia un atac cu rachete împotriva Israelului. Nave de război ruseşti au intrat deja în teritoriul maritim sirian şi există rapoarte ce susţin implicarea forţelor iraniene în menţinerea preşedintelui sirian la putere. Premierul irakian, Nouri al Maliki, a avertizat că prăbuşirea regimului Assad ar putea genera în teritoriu conflicte între musulmanii şiiţi şi cei suniţi. Un astfel de conflict este posibil şi în Irak, odată cu retragerea trupelor americane, iar neînţelegerile dintre şiiţii şi suniţii irakieni pot duce la distrugerea şi fărămiţarea ţării.

Tulburările din Orientul Milociu şi puterea crescândă a partidelor islamice reprezintă un semnal de alarmă pentru creştinii din regiune, care resimt deja o intensificare a persecuţiilor, ceea ce face ca mulţi creştini să părăsească regiunea. Această  știre este rea şi pentru cei care doresc o societate democratică, seculară. Evident, ţara va fi supusă unui regim tiranic islamist, aşa cum s-a întâmplat în Iran, când revoluţionarii islamişti l‑au obligat pe şahul Mohammad Reza Pahlavi să predea puterea.

Islamiştii susţin că statul evreiesc nu are dreptul de a exista în Orientul Mijlociu, zonă pe care ei o numesc „Dar al Islam” (Casa Islamului) şi care trebuie să fie condusă numai de musulmani.

Schimbările politice din Egipt pun sub semnul întrebării viitorul tratatului de pace Egipto-Israelian, în vigoare din anul 1979. În decembrie, o întrunire a Frăţiei Musulmane la una dintre moscheile cele mai importante din Cairo, s-a transformat într-un protest plin de venin la adresa Isrelului.Purtătorul de cuvânt al Frăţiei Musulmane împreună cu un invitat de onoare palestinian, au făcut în mod explicit apel la Jihad, cerând eliberarea întregii Palestine. Pe sit‑ul organizaţiei a fost postat următorul citat din Coran „într-o zi, vom omorî toţi evreii”. Deşi tulburările actuale din Egipt şi din Siria nu pun niciuna dintre aceste ţări în poziţia de a iniţia un atac militar, forţele ostile care se pregătesc să conducă aceste regiuni vor reprezinta în viitor o ameninţare pentru Israel.