Un număr de 1000 de clerici părăsesc Biserica Anglicană şi se alătură Bisericii Romano-Catolice, conform unui articol publicat în The Times (21/10/09). Ei vor trebui reinstruiţi şi reordinaţi pentrucă Roma consideră ordinele anglicane absolut nule şi fără nici o valoare.
Pe de altă parte, datorită crizei financiare generată de piaţa creditelor şi gaura masivă din fondul de pensii, Biserica Angliei va fi obligată să renunţe la unul din zece clerici plătiţi. În acelaş timp, numărul enoriaşilor din strană, scade. Cu o Biserică Anglicană în declin se înmulţesc şi problemele. Între liberali şi conservatori există diviziune cu privire la ordinarea femeilor ca episcopi şi acceptarea preoţilor homosexuali.
Clerul liberal deseori neagă adevăruri fundamentale ale Noului Testament: naşterea din fecioară, dumnezeirea Domnului Isus, moartea Sa ca jertfă de ispăşire a păcatelor şi învierea. Regina, care este Conducătorul Suprem al Bisericii Angliei, este la fel de „consternată” de mişcările din Biserică ca şi Prinţul Charles (Daily Telegraph 3/10/09). Se spune că ar avea afinităţi cu Papa, care e aşteptat să locuiască la Palatul Buckingham, în cea de-a doua sa vizită în Anglia de când Henry VIII a rupt legăturile cu Roma şi a înfiinţat Biserica Anglicană, cu 500 de ani în urmă.
Guvernul doreşte reformarea Actului din 1701 ce interzice succesiunea catolicilor la tron. Cum monarhul este şi capul Bisericii Angliei aceasta ar afecta serios identitatea şi esenţa bisericii.
Episcopul de Canterbury a recunoscut că această situaţie privitoare la anglicanii care se convertesc la catolicism, l-a adus într-o situaţie dificilă. Însă, după întâlnirea de la Vatican cu Papa, dr. Rowan Williams a insistat că relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi Anglicană sunt la fel ca înainte şi că dialogul din cadrul Consiliului pentru Unitate Creştină va continua. Dr Williams relata că Papa a fost extrem de entuziasmat cu privire la etapa următoare a dialogului ecumenic.
Ne-catolicii văd ecumenismul, în general, ca modalitatea prin care toate bisericile, inclusiv cele catolice, să se accepte reciproc ca exprimări valide ale Credinţei Creştine. Totuşi, Papa Ioan Paul al Il‑ea definea ecumenismul ca fiind căutarea unităţii creştine în cele din urmă în sfânta Biserică Catolică şi Apostolică. (Ut Unum Sint – Ca toţi să fie Una). Cu alte cuvinte, scopul ecumenismului din perspectiva catolică este ca bisericile necatolice să accepte supremaţia Bisericii Catolice, întâietatea Papei şi a doctrinei catolice.
Dr. Mark Miravalle, profesor de teologie şi mariologie la Universitatea franciscană din Steubenville, citează din Papa Ioan Paul al II‑lea: Pentru Biserica Catolică ecumenismul înseamnă să oferi credinţa cu dragoste şi dăruire şi respect însă cu nădejdea că primitorul va spune DA şi va deveni membru al Unicei Sfinte Biserici Catolice şi Apostolice. http://mefeedia.com/entry/video-dr-mar-miravalle-coredemptrix-advocate-14-the-fruit-of-the-dogma/10335710/
Am primit o invitaţie pe care scria Suntem Una! şi care invita la Marşul mărturisitorilor Creştini din Manchester de la catedrala Romano‑Catolică din Salford, până la Catedrala Anglicană din Manchester.
Vor fi acolo creştini din toate cultele de la catolici la penticostali şi scopul declarat era să ne rugăm şi să ne închinăm toţi ca unul şi să fim văzuţi ca unul.
Un alt miting anunţa că Dumnezeu a găsit o cale de vindecare a societăţii noastre rănite… Scopul Lui este atins cînd creştinii din toate confesiunile se adună împreună, ca Singur trup al lui Cristos.
Însă chiar suntem noi una? Dacă noi credem Evanghelia şi învăţătura apostolilor din Noul Testament, noi nu suntem una cu Roma sau cu anglicanismul liberal.
Există erori majore în doctrina romano-catolică. Martirii, decât să accepte aceste greşeli şi să le urmeze şi‑au dat viaţa în această ţară şi de-a lungul Europei pentru principiile biblice, curate. În documentarul A Woman Rides the Beast (O femeie călăreşte Fiara) Dave Hunt arată că mai mulţi creştini au fost daţi la moarte pentru credinţa în Isus Cristos, în timpurile medievale, de biserica Romano-Catolică decât de Imperiul Roman, în vremea persecuţiior.
Iată câteva din cele mai importante doctrine false ale Romano Catolicismului ce au fost adăugate de-a lungul secolelor la învăţătura Noului Testament şi au răpit adevărul mesajului Evangheliei:
LITURGHIA
După Biserica Romano Catolică pâinea şi vinul sunt transformate instantaneu, în mod literal, în trupul şi sângele lui Isus care este jertfit încontinuu în cadrul liturghiei.
Articolul 267 din Catehism spune: Pâinea şi sângele sunt schimbate în Trupul şi Sângele lui Cristos prin puterea lui Dumnezeu, pentru care nimic nu e greu sau dificil. Articolul 278 afirmă: Sfânta Liturghie este una şi aceeaşi Jertfă ca cea de la cruce. Asemenea modului în care Cristos care s-a dat pe El însuşi victimă însîngerată pe cruce inaintea Tatălui ceresc, El continuă să se dăruiască într-o manieră nesângeroasă pe altar, prin lucrarea preoţilor săi. Această doctrină cunoscută ca transubstanţiere a fost definită de Papa Inocenţiu III în 1215.
Însă Biblia arată că jertfa lui Cristos a fost completă şi finală şi că nu mai poate fi repetată niciodată. Împărtăşania sau Cina Domnului este o comemorarea a Jertfei Domnului. „Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: <Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.>” (Luca 22.19) (Vezi şi 1Corinteni 11.23-26)
Cartea Evrei arată că spre deosebire de jertfele oferite de Marele Preot, Domnul Isus s-a dat jertfă pentru păcat o dată şi pentru totdeauna: „Pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9.24-28).
MARIOLATRIA
Biserica Romano‑Catolică ridică pe Maria la statutul de „mamă a lui Dumnezeu” (Catehism, Articolul 167) şi „regină a cerului” (Articolul 168a).
Deşi Catehismul nu spune că trebuie să i te închini ei şi că este comediator cu Isus Cristos, acesta e rezultatul învăţăturii care poate fi văzut în mărimea imaginilor Madonei din multe Biserici Catolice. Articolul 117 afirmă: „Toată omenirea a moştenit vina şi povara păcatului original, cu excepţia Fecioarei Binecuvântate şi a Fiului Său Divin.”
Aceasta este dogma Imaculata Concepţie, proclamată de Papa Pius IX în 1854. Atunci Papa Pius IX a afirmat că dacă cineva respinge această dogmă ,,a suferit un naufragiu în credinţă…. şi că mai mult, prin faptele sale el va suferi pedeapsa stabilită de Lege.’’ Cu alte cuvinte vei fi blestemat şi excomunicat dacă pui la îndoială această doctrină.
La 1 noiembrie 1950, Pius XII definea Înălţarea la cer a Mariei a fi o dogmă a credinţei: Noi pronunţăm, declarăm şi definim a fi o dogmă divină revelată faptul că imaculata Mamă a lui Dumnezeu, de-a pururea fecioara Maria, şi-a încheiat cursul vieţii pământeşti, şi trupul şi sufletul i-au fost înălţate la gloria cerească.
Aceasta înseamnă că Maria a fost fecioară toată viaţa, după naşterea Domnului Isus şi a fost luată la ceruri într-un mod supranatural la sfârşitul vieţii sale.
Există acum o campanie în interiorul Bisericii Catolice care solicită papalitatea să proclame pe Maria ca fiind Co-Răscumpărător, Mediator şi Mijlocitor (Co-Redemptrix, Mediatrix şi Advocate) ca pe o dogmă a bisericii. Biblia arată însă că Domnul Isus este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (Ioan 14.6, 1 Timotei 2.5).
De fapt Maria a fost o tânără evreică credincioasă, Miriam în ebraică, care a jucat un rol vital în aducerea pe lume a lui Isus prin minunea naşterii din fecioară. În Noul Testment, nu există niciun cuvânt care să sugereze că a fost fără păcat sau că avea o natură diferită de alţi oameni. După conceperea şi naşterea supranaturală a Domnului Isus, Maria a avut alţi copii cu Iosif în mod firesc: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” (Matei 13.55-56). Dacă numărăm, Maria a avut cel puţin 7 copii după primul său născut, Isus (Matei 1.25).
Învăţătura catolică încearcă să explice acest verset prin faptul că ei ar fi fost veri ori că Iosif era văduv şi aceştia erau copii dintr-o căsătorie anterioară, însă această explicaţie nu are logică în text.
Maria s-a născut în mod natural, a fost mântuită prin credinţa ei la fel ca toţi credincioşii în Domnul Isus şi a murit ca toţi oamenii.
INFAILIBILITATEA PAPALITĂŢII
Catehismul afirmă: „Când se proclamă că Papa este infailibil înţelegem că Papa nu poate greşi atunci când, ca Păstor şi Invăţător al tuturor creştinilor, defineşte o doctrină cu privire la morală şi credinţă spre a fi ţinută de întreaga biserică.” (Articolul 93).
Catehismul continuă afirmând că „Biserica nu poate greşi în ceea ce învaţă sau în morală pentrucă este ghidul infailibil conducător… Scopul de interpretare a autenticităţii Cuvântului lui Dumnezeu a fost încredinţat conducătorilor Bisericii care sunt papa şi episcopii aflaţi în comuniune cu el.” (Articolul 100).
Biblia arată că numai Dumnezeu este infailibil şi că toţi oamenii din lume şi toate instituţiile sunt atinse de păcat şi pasibile de greşeală. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23).
Singura autoritate de stabilire a doctrinei creştine este Biblia, nu oamenii supuşi greşelii. De fapt Biserica Catolică are o lungă istorie de interpretare greşită a Bibliei, interzicând citirea ei de către oamenii obişnuiţi şi opunându-se traducerii şi distribuirii Bibliei laicilor. În 1229, Conciliul din Toulouse, Canonul 14 afirma: „Interzicem categoric ca laicilor să li se permită să deţină cărţile Vechiului sau Noului Testament.”
Când oamenii citesc singuri Biblia realizează că există o diferenţă uriaşă între învăţătura lui Isus şi a apostolilor şi învăţătura Bisericii Catolice.
Ierarhia preoţilor până la Papă ca „vicar al lui Cristos” pe Pământ contrazice total conceptul predat de Isus ucenicilor despre autoritatea spirituală. Isus ne-a spus să nu numim vreun om “Tată” (Părinte/Papă). “Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.” (Matei 23.8-11)
MÂNTUIREA PRIN FAPTE
Articolul 135 din Catehismul Catolic afirmă: ,,Numai credinţa nu ne poate mântui fără fapte bune.” Biblia arată că suntem mântuiţi prin credinţa în lucrarea Domnului Isus Cristos care a murit ca jertfă pentru păcatele noastre.
Faptele bune sunt urmarea credinţei noastre însă ele nu ne mântuiesc: ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.’’ (Efeseni 2.8-10).
REGENERAREA PRIN BOTEZ
Articolul 256 din Catehism afirmă: ,,Botezul este un sacrament care ne curăţeşte de păcatul original, ne face creştini, copii ai lui Dumnezeu şi membri ai Bisericii.” (ex. un nou născut devine creştin prin botez). Articolul 259 spune că acest sacrament este dat de turnarea apei pe capul copilaşului. (NB Cuvântul grecesc baptizo înseamnă scufundare în apă, nu stropire cu apă). Turnarea apei pe capul unui bebeluş sau a unui adult nu are nici o putere să ne curăţească de păcatul originar.
Biblia spune că trebuie să ne naştem din nou (Ioan 3.5-8) prin pocăinţă şi credinţa în ceea ce a făcut Isus Cristos pentru noi, după care să fim botezaţi. În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Petru a descris semnificaţia morţii şi a învierii Domnului. Oamenii l‑au întrebat atunci: ,,Ce trebuie să facem? Şi Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Faptele Apostolilor 2.38).
FOLOSIREA IMAGINILOR
Articolul 186 din Catehism afirmă: ”Trebuie să dăm relicvelor, crucifixelor şi tablourilor sfinte cinstea corespunzătoare, ele fiind legate de Cristos şi sfinţii Lui, fiind o cronică a lor.”
Bisericile catolice sunt pline de idoli care au devenit obiecte de închinare.
Cele zece porunci interzic idolatria şi rămîn valabile pentru creştini. „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.” (Exod 20.4-5).
Această poruncă lipseşte din versiunea catolică a celor zece porunci şi a zecea poruncă (să nu pofteşti casa aproapelui tău etc.) este împărţită în două, pentru a suplini cea de-a doua poruncă lipsă. Închinarea la îngeri, sfinţi şi folosirea chipurilor cioplite, a imaginilor de tot felul, a devenit parte a practicilor catolice începând cu anul 375 dCr. iar închinarea la moaştele sfinţilor (şi a imaginilor lor) şi semnul crucii a început cu anul 786 dCr.
CELIBATUL ŞI PREOŢIA
Biserica Romano‑Catolică interzice căsătoria preoţilor, delimitând astfel preoţii de laici.
Celibatul obligatoriu pentru preoţi a devenit dogmă în anul 1070.
Cuvântul preot nu este folosit niciodată în Noul Testament în sensul descrierii anumitor slujitori ai lui Dumnezeu cu statut special în biserica, ci este folosit pentru a descrie pe toţi cei care cred în Isus.
Nu există nicăieri în Noul Testament o diferenţă între cleric şi laic. Probabil doctrina nicolaiţilor, amintită în Apocalipsa 2.6 şi 2.15 exemplificând ceva ce Isus urăşte, se leagă de ridicarea clerului care capătă un statut special. Nicolaiţii este format din două cuvinte greceşti care înseamnă biruinţa asupra oamenilor .
Noul Testament mărturiseşte preoţia tuturor credincioşilor. “Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. (1Petru 2.9). “Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5.9-10).
Petru, considerat în mod fals primul papă a fost căsătorit, aşa cum arată următoarele versete. „Soacra lui Simon (Petru) zăcea în pat prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.” (Marcu 1.30). Vezi şi 1 Corinteni 9.5 şi Timotei 4.1-3
SPOVADA
Spovedania către un preot şi nu către Dumnezeu a fost declarată dogmă de Papa Inocenţiu al III‑lea, în Conciliul de la Lateran din 1215.
Biblia arată că ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu şi primim iertarea prin sângele ispăşitor al Domnului Isus.
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1Ioan 1.5-2.2).
PURGATORIUL
Purgatoriul nu e nici rai, nici iad, ci ,,un loc unde sufletele suferă un timp după moarte pentru păcatele făptuite” (Catehism, Articolul 106). A fost definită ca dogmă la Conciliul de la Florenţa în 1437. Se afirmă că purgatoriul este asemenea iadului deşi se va sta acolo puţin timp, nu pentru totdeauna.
Biblia nu menţionează decât două locuri unde vom ajunge după moarte: rai şi iad. Cei care sunt mântuiţi prin credinţa că Domnul Isus le-a iertat păcatele nu mai trebuie să sufere pentru a se pregăti pentru rai. Isus a spus tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu mine în Rai. (Luca 23.43).
Apocalipsa 21 descrie raiul şi iadul ca locurile în care vor merge oamenii după moarte însă nicăieri nu se menţionează purgatoriul. Nu apare în nici un pasaj din Biblie.
Credinţa în purgatoriu a fost folosită pentru a convinge oamenii să dea bani bisericii pentru a fi absolviţi de timpul petrecut în purgatoriu.
UNDE DUC ACESTEA?
Mulţi creştini din Marea Britanie nu cunosc erorile din doctrina catolică şi nu sunt deranjaţi de aceasta. Ei spun: „De ce să nu ne unim cu toţii ca să salvăm lumea, fără să ne mai gândim atât la ceea ce credem de fapt şi ce învăţăm pe alţii.” Însă Biblia arată că este important ce credem şi numai revenirea Domnului în glorie şi slavă poate salva lumea. De aceea noi ar trebui să fim sinceri cu Domnul chiar dacă suntem o minoritate în societate şi în biserica oficială. În zilele din urmă Biblia prooroceşte că religiile se vor uni şi va exista un singur sistem religios care se va alia cu guvernul mondial anticrist şi în cele din urmă va fi distrus (Apocalipsa 17).
Odată cu înmulţirea apostaziei vizibile în biserici, Domnul cere rămăşiţei de credincioşi să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor (Iuda 1.3) şi care ne-a fost dată în Noul Testament de apostoli.
Pe măsură ce ne apropiem în timp de revenirea Domnului, trebuie să ne aşteptăm la o ură în creştere împotriva acestei rămăşiţe din partea puterilor seculare şi religioase.
În articolul scris de Roger Oakland „Evanghelicii şi catolicii împreună şi respingerea creştinilor care cred în zilele din urmă” se arată că acest lucru se întâmplă deja. Este citat exemplul episcopului Mark Hanson din Biserica Luternană, SUA.
El mobilizează ,,bisericile catolice, anglicane, ortodoxe să se unească în combaterea citirii fundamentaliste a Scripturii şi crearea <<unei lucrări de împăcare>>” prin care „Cristos va dărâma zidurile despărţitoare împăcând întreaga creaţie cu fiinţa lui Dumnezeu.”
Hanson afirmă că cei care cred în zilele biblice din urmă şi într-o interpretare literală a Bibliei sunt contraproductivi şi trag înapoi cauza lui Cristos, care, spune el, ar fi unirea întregii creaţii şi producerea unei utopii planetare.
Pe de altă parte, Sir Isaac Newton, omul de ştiinţă care a trăit între 1643-1727, a fost UN creştin care credea Biblia. El a scris „În zilele din urmă, un grup de oameni se va ridica şi îşi vor îndrepta atenţia asupra proorociile biblice, insistând asupra interpretării literale, în ciuda opoziţiei şi împotrivirilor din jur.”
Cum lumea se îndreaptă spre dezastru, mulţi vor căuta o rezolvare, un răspuns logic. Rezolvarea nu e unirea cu biserica falsă a Romei sau cu mişcarea ecumenică liberală, ci „pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.
La sfârşit, centrul credinţei în Domnul nu va fi Canterbury sau Roma, ci Ierusalimul, când Mesia va reveni pe Muntele Măslinilor şi va domni în Împărăţia Sa Mesianică. El va domni într-un Ierusalim restaurat şi va aduce în lume pacea adevărată.Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. “ Isaia 2.3